Mark 11:27-33

Autoritatea lui Isus

(Mt. 21:23-27; Lc. 20:1-8)

27Au intrat apoi din nou în Ierusalim.

În timp ce se plimba prin Templu, au venit la El conducătorii preoților, cărturarii și bătrânii
28și L-au întrebat:

‒ Cu ce autoritate faci aceste lucruri? Și cine Ți-a dat această autoritate ca să le faci?

29Isus le-a zis:

‒ Vă voi întreba un singur lucru. Răspundeți-Mi și vă voi spune cu ce autoritate fac aceste lucruri.
30Botezul lui Ioan era din Cer sau de la oameni? Răspundeți-Mi!

31Ei însă vorbeau între ei, zicând: „Dacă vom răspunde: «Din Cer!», va întreba: «Atunci de ce nu l-ați crezut?». 32Sau să răspundem: «De la oameni!»?“Ei se temeau de mulțime, fiindcă toți considerau că Ioan a fost într-adevăr un profet.

33Așa că, răspunzându-I lui Isus, au zis:

‒ Nu știm!

Atunci Isus le-a zis:

‒ Nici Eu nu vă spun cu ce autoritate fac aceste lucruri.

Copyright information for RonNTR